Un samurai la toaleta

( >_< )

( o_o )

( O_O )

( ^_^ )

Cum m-am transformat in pacient si de ce cred ca doctorii sunt in cardasie

Sunt aproape patru saptamani de cand mi-am redus o buna parte din activitati din motive medicale – intrucat n-am ajuns inca la vrajitoare, mergem pe varianta doctorilor.
In dimineata urmatoare serii in care am jucat ultima data carti – inutil sa spun, atunci am si castigat ultima data la carti – m-am trezit cu mana stanga amortita. Eram un pic speriat, nu intelegeam exact ce se intampla si nici de ce o amorteala nu trece in 10-15 minute (dupa cateva ore deja il banuiam pe prietenul Marean ca mi-a urat de bine, “…da-tze-ar argintu’ viu in mana care tinusi cartile-alea cu ea, sa n-o mai misti doo luni… usca-ti-se-ar…”). Cand am ajuns la serviciu aratam de parca sarisem pe geamul de la apartamentul amantei, surprins de barba-su: descheiat la ghete, camasa si geaca, cureaua reusisem sa o prind doar pe jumatate, parul neprins si oarecum nespalat, intrucat mi-a fost un pic frica sa incerc sa-mi fac dus. Aici, la serviciu, a inceput, de altfel, si distractia.

Colegii s-au speriat mai tare ca mine – eu inca asteptam sa imi treaca, eram convins ca nu poate dura mai mult de inca, sa zicem, o ora. Unul dintre ei si-a amintit cum a facut el semipareza la jumatate din corp si era foarte mirat ca pot sa vorbesc – oricum, mi-a spus el, nu avea sa ma mai tina mult capacitatea asta. Vreo doi – atunci ii credeam si pe ei usor dusi cu barca, acum imi dau seama ca erau cei mai realisti in conditii de stres – mi-au diagnosticat o cadere masiva de calciu, nimic grav, ce urma sa treaca in maxim doua zile. Iar cea mai tare dintre toti mi-a spus sa ma duc sa stau pe scaun, cat mai relaxat, sa incerc sa las orice grija deoparte pentru ca urmeaza sa fac atac de cord

O apocalipsa de carton

Cine credea ca neseriozitatea este specifica romanilor se cam inseala. Pe multi (vorba vine multi, multi din putinii care citesc) poate ca o sa-i surprinda ce urmeaza sa spun, insa o asemenea veste trebuie spusa mai departe. Asadar, tineti-va bine, trageti un pic de aer in piept si dati-l afara – Apocalipsa nu mai vine. Sau nu mai vine cand era anuntata, adica in 2012, prin iarna, mai spre Craciun.

Vestea asta atrage dupa ea un rationament extrem de simplu, ce se lasa cu o concluzie imbucuratoare pentru multi.

Teoretic, e bine ca nu murim toti in chinurile Apocalipsei – si mai era vorba sa murim si iarna, in frig, ceea ce mie nu mi-ar fi placut. “Ah, bun, deci nu mai vine sfarsitu’” ar zice majoritatea, apoi fiecare si-ar vedea linistit de viata lui. Imbucurator pentru cei multi e insa faptul ca acum nu mai trebuie sa faca fapte bune, pentru a fi fericiti pe lumea cealalalta. De fapt, trebuie, dar nu de acum, daca-s tineri.

Un film bun care nu e porno

Hai, zic, fie. Puternic miscat de insistenta cu care pe alte bloguri se merge pe idei de genul “I-auzi-o p-asta, fratica, ce tare e… dac-avea si doo dedicatii era si mai bine” ori “Barosane, vazui ieri un film chiar mai bun decat Codu’ lu’ De Vinci” si se promoveaza acte si elemente de cultura, m-apuc sa va povestesc si io despre un film care m-a facut sa ma rad un pic. Filmu’, ca atmosfera din sala mai mai sa ma faca sa plang.

“Amintiri din epoca de aur 1: Tovarasi, frumoasa e viata!” – asa se numeste filmul pe care vi-l recomand.

 

Da’ zic sa nu va duceti sa-l vedeti la cinema, cum am facut eu, ca riscati sa aveti parte de aceeasi atmosfera – un fel de “pe stadion” amestecat cu balci de duminica.

Inca un paradox

Propozitia de jos este adevarata.

-

Propozitia de deasupra este falsa.

O maneluta shukara – stiu c-ati vrea sa ma atingeti

M-am laudat ca va spun (de fapt, ca le spun – cititorilor  screenshooters) niste povesti interesante legate de muzica – adica manele. Dar pana sa ajung sa le transpun in scris, ca gandite sunt, iata ca se mai intampla una care le da clasa – vorb-aia – tuturor celorlalte. Asa ca o povestesc p-asta, ca sa ma laud cu valoarea mea

Aseara am fost la nunta unui coleg, la un restaurant cam de fite. A fost frumos, mancarica buna, aranjamente simpatice, lume nu prea multa.

Din vorba in vorba, ajung sa vorbesc cu colegii si despre muzica de se mai canta pe la nunti. Si vineri doar ce vorbisem cu un prieten despre Romeo Fantastik, “Regele la sex”

Mituri despre lasatul de fumat

Ca sa n-avem discutii: am fumat aproximativ 8 ani cel putin un pachet de tigari tari – adica nu prostii d-alea cu filtru alb, cu te miri ce carbuni care trebuie sa-ti mentina sanatatea intacta – pe zi. M-am lasat la inceputul anului. Un calculator simpatic imi spune ca au trecut 283 de zile de atunci si am economisit 885 de euro, bani care s-ar fi dus pe 7085 de tigari.

Sa le luam, miturile, pe rand.

Astia nu e asa ca noi

Dupa meciul de duminica, Arsenal-Blackburn, 6-2, eram mai curios decat de obicei sa citesc newsletterul de dupa etapa cu analiza  lui Wenger. Voiam sa vad ce spune unul “de la ei” (desi il simt ca fiind si al meu) dupa un meci in care practic echipa sa demoleaza adversarul. Si nu numai atat, dar sezonul acesta Arsenal a inceput excelent -  spre deosebire de trecutele, in care isi anula sansele la titlu inca din start iar in Anglia cred ca nu s-a impamantenit inca practica de a cumpara un retur intreg, doar ca sa speri pana la final -, iar victoria aceasta vine dupa altele asemanatoare, 6-1 la Everton, 4-1 cu Portsmouth sau 4-0 cu Wigan.

Asadar, Arsene Wneger spune ca victoria aceasta este importanta si pentru puncte si pentru moral, ca Paul Robinson, desi a primit 6 goluri, a facut un meci bun si ca el crede ca echipa sa are sanse indiferent de adversar, ca atunci cand Arsenal se indreapta catre poarta adversa apar si ocaziile mari de gol.

In alt colt al Europei, Becali cu Borcea

Mama, ce idee grozava!!!1

Azi noapte, in Craiova, niste oameni s-au gandit ca ar fi timpul sa otraveasca niste caini. La noi in oras treaba asta se face cu carnati injectati cu diverse – nu cred sa fi citit vreodata ca au otravit cainii cu salam sau sandvisuri cu mozzarella si rosii – si la intervale regulate. De data asta insa responsabilii s-au plimbat prin mai multe cartiere, mai mult de 50 de caini se estimeaza ca ar fi incercat carnatii (nici nu verificai dimineata daca ai mei din batatura sunt toti si la fel de rai ca pana acum).

Bineinteles, imi alocai frumos 1 ora si ceva din timp pentru a citi comentariile de la articolele pe subiectul asta. Ca mie asta imi place sa fac, sa citesc comentarii la articole despre caini vagabonzi si despre interlopi – de fiecare data cand e cate un scandal in oras sau un maidanez este omorat, constiinta craiovenilor se pune in miscare, o stire pe subiectul respectiv adunand lejer cateva sute de comentarii, de parca ar fi despre Gigi B.

Un fenomen bizar

Potrivit unui studiu realizat de un reputat institut de cercetare oltenesc, baietii de cartier incep, incet-incet, sa dispara din peisajul urban craiovean. Acestia au suferit schimbari repetate in ultimii ani, identificandu-se acum prin tricourile roz-bleo cu insertii aurii, ochelarii de soare tip “Police” si ceasurile de mana usor confundabile cu telefoanele mobile. Parcarile in care, odinioara, beau pe shustache au fost inlocuite cu terasele de fite.

Locul lor este luat, fara doar si poate, de doua categorii: “putalaii de cartier” si “domnii de cartier”.

Reprezentantii primei categori  par periculosi, mereu pusi pe combinatii, in realitate ei nereusind  sa invarteasca mai nimic spectaculos intrucat mamicile lor ii asteapta prea devreme in casa: astfel, ei nu reusesc aproape niciodata sa schimbe mai mult de id-urile de mess cu gagicele cele mai bune dintr-a saptea. Ca o surpriza oferita noua, astora mai in varsta, desi cei mai multi dintre ei au telefoane care stiu sa cante manele